4 august 2010

UN CUI ŞI O MAŞINĂ



O AMINTIRE DIN COPILĂRIE... din copilăria mea :)

finalul clasei I (iunie 1990)
la bloc tocmai ce începuse construcţia unor garaje. în momentul respectiv erau doar "schelete", dar cât să-şi parcheze oamenii maşinile la loc sigur. sau nu.
noi copiii aveam diverse jocuri pe care le jucam...
în ajunul premierei, noi ne jucam de-a şcoala (copii. de parcă nu eram sătui de şcoală. în timpul liber, tot  şcoala... ). unde? în garaje, bineînţeles. printre maşini :))
şi cum ne jucam noi aşa frumos, ce-mi trece mie prin căpăţână??? să-i las o amintire unui vecin, să ştie omul că noi ne jucăm de-a şcoala... ... şi numai ce mă trezesc cu un cui (daaa, breee, UN CUI !!!) în mână, lângă maşină.
şi ... dăi la scris ... şi un P şi un U şi mai scrie şi un L, ca să ştie omul că termini clasa I şi ai învăţat tot alfabetul. şi am încheiat apoteotic cu ... ... ...
ai ghicit, A.
 când vecinul a descoperit amintirea şi a început agitaţia, ... eu am plecat frumuşel, tiptil, în casă. tare cuminte am mai fost în acea după-amiază... aşa cuminte că nici măcar n-am deschis uşa când a venit vecinu' să-i anunţe pe ai mei ce "podoabă" de copchil au în casă...
a doua zi, după premiere, ne-am întâlnit (mama şi eu) cu vecinu', care m-a turnat instant.
atâta am plâns... să nu-i zică nimic maică-mea lu' taică-miu... doamne ce-am mai plâns...
degeaba. cum a intrat taică-miu în casă ... cureau lui a salutat fundul meu. ce bătaie am mâncat eu atunci... "de astea-mi faci??? să râdă lumea? ia de-aici, să te saturi şi de cuie şi de scris şi de maşini!!!"
după ce m-am liniştit am început să mă gândesc unde am greşit... greşeala nu era că am "scris" cu un cui pe maşină, NU. greşeala era că am plecat în casă. aşa şi-a dat seama vecinu' cine i-a lăsat amintirea... cine lipsea dintre copchii??? vinovatul. adică eu. :))
ASTA A FOST CONCLUZIA MEA.... DRAC DI COPCHIL!!!! 
da' cum aflase taică-miu??? mintea mea a găsit răspunsul şi la această întrebare: a auzit  vecinu' ce tare plângeam şi s-a gândit că maică-mii i se face milă şi nu mă mai bate şi nici nu-i mai zice nimic lu' taică-miu ... şi cum , se putea să rămână draconu' di copchil nepedepsit??? noooooooooooo. l-a aşteptat pe taică-miu şi i-a zis tot <--- asta a fost concluzia la care ajuns.
nici la ora actuală nu ştiu exact cum a aflat taică-miu... când o întreb pe mama zice că nu-şi mai aminteşte ... :))



:)

2 comentarii:

Camelia Bucur spunea...

probabil vecinul s-a suparat ca nu i-ai scris "de mana", ci de tipar. de asta te-a "turnat":))

Fetita Junglei13 spunea...

Pai,vecinul avea p...,deci trebuia sa-i scri p.... si asa nu se mai supara :)